duminică, 22 martie 2020

Ochii sufletului


Evanghelia
Ioan 9,1.6-9.13-17.34-38
În acel timp, Isus a văzut un om orb din naştere. A scuipat pe pământ, a făcut tină cu salivă, i-a pus tina pe ochi şi i-a zis: „Du-te şi spală-te la piscina Siloe!” - care înseamnă „Trimisul”. Aşadar, el a plecat, s-a spălat şi s-a întors văzând. Atunci, vecinii şi cei care îl văzuseră mai înainte că era cerşetor au zis: „Nu este el cel care şedea şi cerşea?” Unii spuneau: „El este”, alţii ziceau: „Nu, dar seamănă cu el”. El a zis: „Eu sunt”. L-au dus la farisei pe cel care fusese orb. De fapt, era sâmbătă ziua în care a făcut Isus tina şi i-a deschis ochii. Fariseii l-au întrebat din nou cum a început să vadă. El le-a zis: „Mi-a pus tină pe ochi, m-am spălat şi văd”. Câţiva dintre farisei ziceau: „Omul acesta nu este de la Dumnezeu, pentru că nu ţine sâmbăta”. Alţii însă ziceau: „Cum poate un om păcătos să facă astfel de semne?” Şi era dezbinare între ei. Deci i-au zis iarăşi orbului: „Tu ce spui despre el, de vreme ce ţi-a deschis ochii?” El a răspuns: „Este un profet”. I-au răspuns şi au zis: „Tu eşti născut cu totul în păcat şi ne înveţi pe noi?” Şi l-au dat afară. Isus a auzit că l-au dat afară şi, întâlnindu-l, i-a zis: „Crezi tu în Fiul Omului?” El a răspuns: „Cine este, Doamne, ca să cred în el?” Isus i-a spus: „L-ai şi văzut. Este cel care vorbeşte cu tine, el este”. El i-a zis: „Cred, Doamne”; şi l-a adorat.

Meditație
Parcurgem cu paşi repezi timpul Postului Mare, suntem deja în a patra duminică din acest timp sfânt. Cu toții știm că pentru a ajunge în vârful îndepărtat al unui munte avem nevoie de însemne speciale. Peisajul încântător al sfintei Evanghelii pe care am ascultat astăzi este asemenea acestor însemne speciale și ne ghidează spre Paște, vârful întregii vieți creștine. Cuvintele evangheliei de astăzi descriu pe scurt o minune pe care Mântuitorul a săvârşit-o, a redat vederea unui om orb. Pentru orbul din naştere, la început, Isus nu este decât un necunoscut. El ştie numai că se cheamă Isus, însă odată vindecat, el descoperă că Isus este un profet, un trimis al lui Dumnezeu, care vrea şi poate să vindece orice infirmitate fizică şi spirituală a noastră. Am putea spune că venirea lui Isus împarte oamenii în două categorii: cei care se deschid Lui ajung să vadă, iar cei care se închid în autosuficienţa lor devin „orbi”. Orbul, deşi la început nu-l cunoaştea pe Isus, ajunge la lumină pentru că acceptă şi urmează porunca celui ce-l trimite să se spele. Ascultând de Domnul, El îţi poate schimba în bine toată viaţa ta. Întâlnirea cu Cristos este o întâlnire cu ființa noastră, cu paradoxurile, cu suspinele, bucuriile și înălțările noastre. El ne înțelege temerile și resentimentele, el atinge cu blândețe rănile mâinilor și picioarelor noastre; el este oceanul limpede și cristalin al iubirii în care se reflectă razele așteptărilor și speranțelor noastre. Pregătiți să înotăm în acest ocean, să ne întrebăm: Ce mai trebuie să fac, ce mai trebuie să schimb în viaţa mea în acest timp sfânt? Cum trebuie să ne comportăm în preajma acestei întâlniri? Timpul este piatra de încercare a caracterului omenesc: creștinii de rând, cei care își fac doar datoria, aleg să petreacă timpul, creștinii adevărați aleg să-l întrebuințeze ... întâlnește-te cu Domnul ... ştii unde îl găseşti!

Citat
„A construi viața pe Cristos, primindu-i cu bucurie cuvântul și punându-i în practică învățăturile: iată, tineri ai celui de-al treilea mileniu, care trebuie să fie programul vostru! Este urgent să apară o nouă generație de apostoli înrădăcinați în cuvântul lui Cristos, gata să răspundă provocărilor timpului nostru și gata să apere pretutindeni evanghelia”. Din Mesajul Papei emerit Benedict al XVI-lea pentru A XXI-a Zi Mondială a Tineretului

Rugăciune
Fă-mă Doamne să fiu mai degrabă orb, decât să rămână păcatul meu şi să nu mă mântuiesc! Deşi suntem greşitori, tu ne aştepţi mereu cu braţele deschise pentru a ne ierta. Ajută-mă Isuse, ca în acest timp de post, să deschid ochii sufletului pentru a vedea clar calea către Tine, Tatăl nostru Ceresc. Amin!

Pr. Damian Budău & Maria-Mirabela Tamaș

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu