Acceptare versus mânie

Evanghelia
Luca 4,24-30

În acel timp, când a venit la Nazaret, Isus le-a spus celor din sinagogă: „Adevăr vă spun că niciun profet nu este acceptat în patria sa; şi adevărat vă spun că multe văduve erau în Israel în zilele lui Ilie, când cerul a fost închis timp de trei ani şi şase luni, încât s-a făcut mare foamete în toată ţara, dar Ilie nu a fost trimis la niciuna dintre ele, ci doar la o femeie văduvă din Sarepta Sidonului. Şi mulţi leproşi erau în Israel pe timpul profetului Elizeu, dar nimeni dintre ei n-a fost curăţat, decât doar Naaman sirianul”. Auzind acestea, toţi cei din sinagogă s-au umplut de mânie. Ridicându-se, l-au scos afară din cetate şi l-au dus pe buza prăpastiei de pe colina pe care era construită cetatea lor ca să-l arunce de acolo. Însă el, trecând prin mijlocul lor, a plecat.

Meditație

Timpul sobru pe care îl trăim ne invită la acțiune. Biserica, prin glasul păstorilor, ne oferă multe învățături pentru creșterea spirituală și aplicarea iertării. În fața acestui context apare un blocaj: nu știu eu mai bine ce am de făcut, decât ceea ce mă învață Biserica? Cum să-mi iert aproapele care m-a jicnit? Cum să fiu liniștit când vecinul are parte numai de reușite? Uman, când un străin ne adresează un mesaj, acesta pătrunde mai ușor. Dar, când suntem familiarizați cu anumite persoane, glasul lor au un impact diminuat în viața noastră. De ce? Pentru că intervine rutina, lipsa pasiunii pentru Domnul. Oare invitația de a posti, mai ales de la obișnuințele rele, sau obiectele (telefon, calculator) care ne impiedică să-i acordăm mai mult timp lui Dumnezeu, nu ne deranjează? Când trebuie să ne rugăm cu evlavie, nu apare durerea de genunchi sau lipsa timpului? Când ești provocat a oferi o parte din timpul tău unui coleg antipatic sau să colaborezi cu el, nu e mai ușor să te scuzi? Iată cât de ușor se naște mânia, care inevitabil produce tristețe în suflet. Tristețea ne face să credem că ar fi suficient să „alungăm” pe cineva din viața noastră, și astfel vom dobândi pacea. Din nefericire, adesea îl „neglijăm” tocmai pe cel care ne-ar putea vindeca, pe Isus. Tristețea este ca o ură, care i-a determinat pe cei din Nazaret să îl jicnească pe Domnul: „nu știm noi cine ești? E fiul lemnarului...” Dacă ura, furia pune atât de ușor stăpânire pe noi, nu ar fi mai bine să o focalizăm spre acțiunile noastre rele pentru a nu le mai săvârși? Papa Francisc spunea că religia și credința nu sunt un spectacol. Ele ne invită la convertire. Astfel vom scăpa de stările vicioase și vom creea spațiu iubirii.

Citat

„Și nu uitați să îl căutați pe Cristos și să recunoașteți prezența lui în Biserică. Ea este ca o prelungire a acțiunii sale salvifice în timp și spațiu. În ea și prin ea Isus continuă să se facă astăzi văzut și întâlnit de oameni. În parohiile voastre, în mișcările și comunitățile voastre, fiți primitori unii față de alții pentru a face să crească mereu comuniunea dintre voi”. Din Mesajul Sfântului Ioan Paul al II-lea pentru a XVIII-a Zi Mondială a Tineretului

Rugăciune

În viața de zi cu zi, mă asemăn foarte mult iudeilor. Precum în cazul lor, refuz să Te împart cu oricine altcineva. Ba mai mult, chiar mă supăr atunci când cred că întârzii să apari și sunt gata să arunc cu pietre în Tine, ori de câte ori planul Tău nu pare că se pliază necesităților mele. Doamne, învață-mă să am răbdare întâi cu mine însumi, iar apoi cu cei din jur. Ajută-mă să simt prezența Ta în orice zi a vieții mele. Fă-mă să înțeleg că tu îmi oferi nu neapărat ceea ce-Ți cer, ci ceea ce consideri că am nevoie. Dar mai presus de toate, învață-mă să Te împart cu cei din jur, pentru ca astfel, trăind în comunitate cu ceilalți, să simt binecuvântarea Ta. Amin!

Pr. Claudiu Cocuț & Andreea - Mădălina Cocu