miercuri, 1 aprilie 2020

Cuvântul este calea spre adevărata lumină și libertate


Evanghelia
Ioan 8,31-42
În acel timp, Isus le-a spus iudeilor care crezuseră în el: „Dacă rămâneţi în cuvântul meu, sunteţi cu adevărat discipolii mei şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va elibera". Ei i-au răspuns: „Noi suntem descendenţă a lui Abraham şi n-am fost niciodată sclavii nimănui. Cum poţi să spui: «Veţi deveni liberi»?" Isus le-a răspuns: „Adevăr, adevăr vă spun că oricine săvârşeşte păcatul este sclavul păcatului. Însă sclavul nu rămâne în casă pentru totdeauna; fiul rămâne pentru totdeauna. 36 Aşadar, dacă Fiul vă va elibera, veţi fi într-adevăr liberi. Ştiu că sunteţi descendenţii lui Abraham, dar căutaţi să mă ucideţi, deoarece cuvântul meu nu găseşte loc în voi. Eu vorbesc despre cele ce am văzut la Tatăl meu, iar voi faceţi cele ce aţi auzit de la tatăl vostru". Ei au răspuns şi i-au zis: „Tatăl nostru este Abraham". Isus le-a zis: „Dacă sunteţi fiii lui Abraham, faceţi faptele lui Abraham! Acum însă voi căutaţi să mă ucideţi pe mine, om care v-am spus adevărul pe care îl am de la Dumnezeu; Abraham n-a făcut aceasta. Voi faceţi faptele tatălui vostru". Ei i-au zis: „Noi nu suntem născuţi din desfrânare; avem un singur tată: pe Dumnezeu". Isus le-a zis: „Dacă Dumnezeu ar fi tatăl vostru, m-aţi iubi, pentru că eu am ieşit şi vin de la Dumnezeu. Eu nu am venit de la mine însumi, ci el m-a trimis".

Meditație
„Cine ar putea să înțeleagă, Doamne, bogăția chiar și numai a unui cuvânt al tău? Este mult mai mult ceea ce ne scapă decât ceea ce înțelegem. Dumnezeu a colorat cuvântul său cu multe frumuseți, pentru ca fiecare dintre aceia care îl citesc sau îl ascultă, să poată contempla ceea ce le place. Dumnezeu a ascuns în cuvântul său toate comorile, pentru ca fiecare dintre noi să găsească o bogăție în ceea ce contemplă. Cuvântul Domnului este un pom al vieții, care, din toate părțile, îți oferă roadele sale binecuvântate” (Din Comentariu asupra Diatessaronului de sfântul Efrem, diacon). Vă invit să vă gândiți la fragmentul evanghelic de astăzi ca la un pom, deși am putea face acest lucru de fiecare dată. Să ne imaginăm textul de astăzi ca un pom cu multe fructe și să ne întrebăm: Ce roade îmi oferă mie astăzi această evanghelie? Ce roade îmi oferă acest pom al vieții? Astăzi Isus ne invită să rămânem în cuvântul său pentru a fi discipoli ai săi. A fi discipoli ai săi înseamnă a fi liberi. A fi liberi înseamnă a nu mai săvârși păcatul! Consider că grija noastră principală în lupta împotriva păcatului nu trebuie să fie aceea de a fugi de păcat (este o grijă, dar nu principală), ci de a deveni mai buni, mai ales în acest timp binecuvântat, pentru că bunătatea înlătură păcatul, te încarcă cu energii pozitive și te conduce spre adevărata lumină, spre adevărata libertate, spre Adevăr. Ca discipoli ai lui Cristos suntem invitați să fim un exemplu bun pentru cei din jurul nostru, atât prin cuvânt, dar mai ales prin fapte. A fi mai bun nu le folosește doar celor din jur, ci îți folosește și ție în relațiile cu ei: „Râvnește să fii mai bun și în jurul tău se va resimți. cu cât vei fi mai bun, cu atât lumea va avea mai mare nevoie de tine (…). Cu cât te faci mai bun, cu cât râvnești să devii mai bun, cu atât lumea nu va putea trăi fără tine” (Râvnește, în Almanahul tineretului român 1946).

Citat
"Cuvântul lui Dumnezeu ne învață că „Este mai mare fericire a da decât a primi” (Fap 20,35). Tocmai pentru acest motiv, a cincea fericire îi declară fericiți pe cei milostivi. Știm că Domnul ne-a iubit cel dintâi. Dar vom fi cu adevărat fericiți, numai dacă vom intra în logica divină a darului, a iubirii gratuite, dacă vom descoperi că Dumnezeu ne-a iubit infinit pentru a ne face capabili să iubim ca El, fără măsură." (Din mesajul Sfantului Parinte, Papa Francisc pentru A XXXI-a Zi Mondială a Tineretului,2016)

Rugăciune
Vrem Doamne să fim ai Tăi pe vecie! Chiar dacă uneori ne este greu, ajută-ne să înţelegem că adevărata libertate este atunci când ascultăm de Tine şi când îl slujim pe aproapele. Binecuvântează-ne cu darul libertăţii şi cu bucuria de a fi cu Tine şi cu fraţii noştri. Amin!

Pr. Andrei Adam & Mirabela Tamaş

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu