miercuri, 8 aprilie 2020

În noaptea în care era vândut


Evanghelia
Matei 26,14-25
În acel timp, unul dintre cei doisprezece, care se numeşte Iuda Iscarioteanul, s-a dus la arhierei şi le-a zis: „Ce-mi daţi ca să-l dau pe mâna voastră?” Ei i-au fixat treizeci de arginţi. Şi de atunci căuta momentul potrivit ca să-l dea pe mâna lor. În prima zi a Azimelor, s-au apropiat de Isus discipolii, zicând: „Unde vrei să-ţi pregătim ca să mănânci Paştele?” El a spus: „Mergeţi în cetate la cutare şi spuneţi: «Învăţătorul zice: timpul meu este aproape. La tine voi face Paştele cu discipolii mei!»” Discipolii au făcut cum le poruncise Isus şi au pregătit Paştele. La lăsatul serii, stătea la masă împreună cu cei doisprezece şi, în timp ce mâncau, a zis: „Adevăr vă spun, unul dintre voi mă va trăda”. Întristaţi peste măsură, ei au început să-i spună unul după altul: „Nu cumva sunt eu, Doamne?” El, răspunzând, a zis: „Cel care şi-a întins mâna cu mine în blid, acesta mă va trăda. Căci Fiul Omului merge după cum a fost scris despre el, dar vai omului aceluia prin care Fiul Omului este trădat! Bine ar fi fost pentru omul acela dacă nu s-ar fi născut!” Atunci Iuda, cel care avea să-l trădeze, luând cuvântul, l-a întrebat: „Nu cumva sunt eu, rabbi?” El i-a răspuns: „Tu ai zis”.

Meditație
,,În noaptea în care era vândut”. Auzim această formulare proclamată, adesea, de către preot la sfânta Liturghie, înainte de a rosti cuvintele consacrării, când pâinea și vinul vor deveni trupul și sângele lui Isus. A vinde, a trăda...a sta la aceeași masă. E o contradicție între bucuria și încrederea de la un ospăț, când cei de față se împărtășesc, și actul trădării, asimilat cu fuga. Si, totuși, fiecare dintre noi trecem prin asemenea experiențe. ,,Nu cumva sunt eu?” Actul trădării de la Cina cea de taină se perpetuează. Iuda are urmașii săi. Dincolo de trădare și păcat, stă, însă, milostivirea lui Dumnezeu, care vrea să-i îmbrățișeze pe toți oamenii, chiar și pe Iuda. Doar inima celui păcătos să fie căită și smerită, să nu cadă în disperare. În noaptea în care Isus era vândut, și eu l-am vândut. Și eu ... și tu. Iar Isus suferă și este trădat ori de câte ori îi neglijăm sau când îi disprețuim pe ,,cei mai mici”, care sunt frații săi. Testul de credință și fidelitate pemtru noi, după ce stăm la masă cu Isus, îl reprezintă întâlnirea cu frații noștri. Acum, când Biserica trăiește cu intensitate momentele mântuirii pe care Isus ne-a dăruit-o prin misterul pascal, să ne punem, sincer, în fața conștiinței noastre și să reflectăm în tăcerea inimii: Cum petrec timpul cu Isus la masa euharistică? Cum petrec timpul cu cei din jurul meu? Sunt un tânăr de încredere sau, trebuie să recunosc faptul că, uneori, trădez încrederea celor din jur? Mă rușinez de credința mea? Situațiile vieții ne pun în fața marilor alegeri: să mergem alături de Isus, până pe cruce, să nu ne scandalizăm de el, sau să-l trădăm, pentru că el devine incomod, nu e ,,cool”, după mentalitatea lumii. Dacă l-am trădat, să ne întoarcem la el, ca să ne dea iertarea, pacea și lumina sa mântuitoare.

Citat
„Veniți la El și nu vă fie frică! Veniți pentru a-i spune din adâncul inimilor voastre: „Isuse, mă încred în tine!”. Lăsați-vă atinși de milostivirea sa fără limite pentru a deveni la rândul vostru apostoli ai milostivirii prin fapte, cuvinte și rugăciune, în lumea noastră rănită de egoism, de ură și de atâta disperare”. Din Mesajul Sfântului Părinte, Papa Francisc pentru A XXXI-a Zi Mondială a Tineretului

Rugăciune
Doamne, asemenea lui Iuda, Te-am trădat și eu. Ce puține sunt zilele în care vorbesc și sunt cu adevărat alături de Tine ... Îți ofer importanță doar în clipele în care trebuie să îți cer ceva. Prea puține sunt momentele în care îți mulțumesc pentru o nouă zi din viața mea și pentru tot ceea ce mă înconjoară. Te neglijez necontenit și sunt gata să ,,Te vând” pentru orice ispită efemeră ce îmi iese în cale. Știu că Te dezamăgesc cumplit atunci când Te pun pe aceeași balanță cu lucrurile trecătoare, pentru a vedea cine cântărește mai mult... Nu de puține ori se întâmplă să aleg ceea ce mi se pare mie mai plăcut, iar pe Tine să Te dau atât de ușor deoparte. Doamne, în asemenea momente, fii, Te rog, alături de mine. Ajută-mă să fac alegerile corecte în viață, fără a Te neglija. Oferă-mi timp pentru toate lucrurile, mai ales pentru a putea vorbi cu Tine. Ajută-mă să înțeleg că fără prezența Ta în viața mea zi de zi, nimic din ceea ce îmi oferi, nu aș mai avea. Amin!

Pr. Alin-Remus Toma & Andreea-Mădălina Cocu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu